Cinci români au fost implicaţi în criza ostaticilor din Algeria, patru dintre ei fiind salvaţi, în timp ce al cincilea - un bărbat de 36 de ani, din Bărcăneşti (Prahova) - a fost ucis. Se pare însă că mai există un român mort în Algeria.
Premierul Victor Ponta a anunţat sâmbătă că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa în complexul petrolier atacat de islamişti, în Algeria. Premierul a mai anunţat că a fost eliberat şi ultimul ostatic de cetăţenie română.
El se află în custodia armatei algeriene şi urmează să fie repatriat în scurt timp. Duminică, celula de criză a anunţat că încă un român a murit în Algeria. Este a doua victimă din ţara nostră printre muncitorii care lucrau la instalaţia de exploatare a gazelor, informează România TV.
„În dupa amiaza zilei de 20 ianuarie, autorităţile algeriene au informat oficial Ambasada României de la Alger că unul dintre cetăţenii români care se aflase în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist, a încetat din viaţă. Din informaţiile obţinute de autorităţile române, rezultă că decesul a intervenit, în spital, urmare a rănilor grave suferite, înregistrate anterior. Pe masura ce autorităţile române vor obţine date suplimentare confirmate, acestea vor fi puse la dispoziţia opiniei publice, în timp util”, se arată într-un comunicat MAE, remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că „regretă profund faptul că autorităţile algeriene nu au informat complet şi corect, în prealabil, autorităţile române, în legătură cu situaţia de sănătate reală a cetăţeanului român, aspect comunicat şi ambasadei Algeriei la Bucureşti”.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe şi este alături de familia îndurerată.