Sâmbătă, 4 martie, Andrei, un afacerist din Sankt Petersburg s-a trezit într-o cameră de hotel din Moscova. Alături de trupul neînsuflețit al Dianei, a găsit cu bilet. Bărbatul nu-și aduce aminte ce s-a întâmplat și a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
Anchetatorii Departamentului de la Moscova al Comitetului de Investigații investighează cazul care a șocat întreg mapamondul. Potrivit datelor comunicate presei până în acest moment, cei doi soți au fost cazați la hotelul Double Tree by Hilton din Moscova. Imediat după ce s-au stabilit, bărbatul a început să-și piardă memoria, pentru o perioadă de cinci zile.
Din înregistrările luate de către anchetatori de pe camerele de supraveghere ale hotelului, cei doi soți s-au îmbătat și au intrat în cameră cu un bărbat necunoscut. Individul a ieșit din cameră cu cinci ore înainte ca afaceristul să se trezească și să-și găsească soția fără suflare. Individul și-a lăsat numărul de telefon la recepție, dar se pare că numărul era fals.
(CITEȘTE ȘI: Crimă șocantă în Brazilia! O tânără de 28 de ani, găsită moartă în mașină. Ce au descoperit polițiștii)
Dimineața, când s-a trezit din mahmureală, soțul a găsit un bilet care pare a fi scris de soția sa, cu textul:
„Nu am putut să te trezesc. Mulțumesc pentru aseară”
Pe corpul femeii, nu au fost găsite răni sau leziuni care să arate că ar fi fost vorba despre o crimă. Pe de altă parte, bărbatul a avut imediat nevoie de îngrijire medicală. Se pare că suferea de otrăvire cu opiu.
După efectuarea autopsiei, medicii legiști vor reuși să deslușească o parte din misterul morții fulgerătoare a Dianei. Principalul suspect, în caz de crimă, pare să fie bărbatul misterios care a lăsat numărul fals.
(CITEȘTE ȘI: Adriana a fost găsită moartă, la 3 zile de la dispariție. Care au fost ultimele ei cuvinte)