Un afacerist cunoscut din Iași s-a sinucis la 49 de ani în propria curte. Cum a fost găsit și ce a scris în biletul de adio

Publicat: 11/09/2019 | 10:03

Este doliu în lumea afacerilor din România!  Un cunoscut afacerist din Iaşi s-a sinucis în curtea casei sale din localitatea ieşeană Tomeşti. Bărbatul a lăsat şi un bilet de adio, pe care anchetatorii l-au găsit într-un buzunar.

Mihai Țibu s-a spânzurat la 49 de ani

Conform presei locale, afaceristul Mihai Țibu a fost văzut în curtea casei sale din localitatea ieşeană Tomeşti de către o vecină. Femeia a sunat la 112 şi a spus că cel care locuiește la casa de lângă este spânzurat în curte. Asupra lui a fost găsit un bilet adresat familiei prin care își explica gestul făcut și în care le-a cerut iertare apropiților pentru gestul său extrem.

“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă ( moarte suspectă), fiind dispusă efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat Ilinca Ciobanu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, relatează Mediafax.

În ultima vreme bărbatul ar fi avut mai multe conflicte cu familia, cel mai probabil din cauza problemelor financiare. Potrivit unor surse, avea datorii foarte mari şi din cauză că ar fi fost un împătimit al jocurilor de noroc.

Afaceristul Mihai Țibu deținea cramele care îi poartă numele

Absolvent în 1997 al Facultății de Horticultură din cadrul USAMV Iași, Mihai Ţibu era administratorul firmei MDT Agricol din Tomești care administra  Domeniul viticol Ţibu. Acesta are în componenţa sa 40 ha viţă de vie pe rod şi 37 ha plantaţie tânără, obţinută prin accesarea fondurilor europene de reconversie. Plantaţiile de viţă de vie sunt situate în Podgoria Iaşi – Bucium, Iaşi – Şorogari, zona din N-E României, aşezată în Podişul Moldovei, la o altitudine de 200 – 300 m la 30 km de râul Prut.

În cadrul unui interviu mai vechi, Mihai Tibu spunea: Fac parte dintre acei «frumoşi nebuni», cum scria un mare scriitor, care speră din toată inima că visele lor se vor împlini şi am credinţa că peste câţiva ani vinurile de Bucium, Copou sau Şorogari vor fi din nou prezente în magazine şi pe masa consumatorilor, conform publicației Jurnalul ieșean.

Alina Dragusin