Un afacerist american, in razboi cu fosta sotie obsedata de moda! I-a dat papucii, acum vrea sa-i ia pantofii
Influentul om de afaceri american Daniel Shak (52 de ani) si-a dat in judecata fosta nevasta, Beth (43 de ani), la trei ani dupa divort, pretinzand 35% din valoarea impresionantei ei colectii de pantofi. Beth Shak, cunoscuta in SUA ca jucatoare profesionista de poker si o impatimita a modei, a strans 1.200 de perechi de pantofi creati de cei mai apreciati designeri ai lumii, investind peste un milion de dolari in pasiunea ei. Daniel sustine ca in tot timpul in care a locuit cu Beth n-a avut habar de „bogatia pe tocuri”, deoarece sotia lui isi tinea pantofii intr-un vestiar secret, ascuns in peretele dormitorului lor. Afaceristul sustine ca a aflat de colectia de pantofi abia anul trecut, cand Beth a prezentat-o intr-un reality-show intitulat sugestiv „God Save My Shoes” (Sa-mi pazeasca Dumnezeu pantofii). Beth Shak a declarat: „Daca spune ca a aflat abia acum ce pantofi port, inseamna ca a fost cel mai neatent sot din lume”. Femeia recunoaste ca incaltamintea de lux este marea ei obsesie si inclusiv ca si-a facut un tatuaj ce reprezinta un pantof Louboutin, intr-un loc ascuns de pe trup.