Un adolescent din Arad a dat foc mașinii pentru a ascunde dezastrul! Ce motiv a avut

De: Cancan
Publicat: 03/01/2019 | 22:43

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reținut, joi, după ce a furat o mașină, pe care a condus-o deși nu avea permis de conducere. A intrat cu ea în șanț, iar apoi a incendiat-o pentru a ascunde infracțiunile pe care le-a comis, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Arad, oamenii legii au identificat, joi, un tânăr bănuit că, în urmă cu două zile, a furat o mașină neasigurată și cu cheile în contact, aflată în fața unei case din localitatea arădeană Chereluș. Apoi, în timp ce conducea mașina furată pe DJ 793, tânărul a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un șanț aflat pe marginea drumului. După producerea accidentului, acesta a mers pe jos până în localitatea Șepreuș, de unde a procurat un litru de benzină, a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii arădeni, s-a mai constatat că tânărul nu deținea permis de conducere.

“În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore pe bază de ordonanță de reținere, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și distrugere”, a arătat IPJ Arad.