Un adolescent în vârstă de 15 ani a provocat un adevărat dezastru aseară, după ce urcat beau la volan.
Băiatul a plecat să se plimbe cu maşina părinţilor si a reuşit să lovească trei masini parcate regulamentar.
„Pe strada Ion Minulescu din municipiul Piteşti, la intersecţia cu strada Liviu Rebreanu, la efectuarea virajului la stânga a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu patru autoturisme, toate parcate regulamentar”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Adolescentul avea o alcoolemie de 0,25 miligrame alcool pur în litrul de aer expirat, iar pe numele lui a fost t întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.
Clara Văcaru