Caz uluitor la Constanța. Un băiar de 15 ani a intrat în comă după ce a primit un pumn de la un alt tânăr care face kickboxing. Tot scandal ar fi pornit online, pe o rețea de socializare.
Tragedia a avut loc joi, 18 februarie 2021, atunci când cei doi tineri s-au întâlnit în parcul din zona Far, după ce iniţial s-au certat pe Facebook.
Potrivit martorilor, agresorul, un tânăr în vârstă de 19 ani care practică kickboxing, l-a lovit pe băiatul de 15 ani cu pumnul în faţă, iar acesta a căzut şi s-a lovit la cap. Lovitura a fost atât de puternică încât adolescentul a rămas inconştient.
Mai mult, agresorul i-ar fi ameninţat pe martori, în mare parte colegi de şcoală ai tânărului bătut, că dacă vor suna la Poliţie sau vor povesti cuiva ce s-a întâmplat, se va întoarce şi îi va ucide pe toţi.
Băiatul lovit a fost transportat de urgenţă la spital, acolo unde a şi fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, fiind, în continuare, în comă profundă, potrivit focuspress.ro.
Poliţiştii au deschis o anchetă şi i-au audiat pe toţi tinerii prezenţi la scandalul soldat cu rănirea gravă a băiatului de 15 ani.
„Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că un minor, de 15 ani, ar fi fost agresat de un tânăr, de 19 ani, în timp ce s-ar fi aflat în parcul din zona Far, din municipiul Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală.
În cursul zilei de astăzi (n.r. ieri), tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine (n.r. astăzi) să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.