Un actor celebru a murit! L-a interpretat pe Batman

De: Cancan
Publicat: 10/06/2017 | 20:59

Adam West a murit vineri noapte în locuinţa sa din Los Angeles, după o bătălie scurtă cu leucemia de care suferea, relatează Variety.

„Tatăl nostru s-a văzut întotdeauna ca fiind Cavalerul Strălucitor şi a dorit să aibă un impact pozitiv asupra vieţii fanilor săi. El a fost şi va fi mereu eroul nostru”, au transmis copiii lui Adam West într-un comunicat.

Întrebat într-un interviu ce a reprezentat rolul lui Batman în seria TV cu acelaşi nume, Adam West a răspuns: „Bani. În urmă cu mai mulţi ani am făcut o înţelegere cu Batman. A fost un moment în care Batman m-a împiedicat să obţin nişte roluri destul de bune (…) Cu toate acestea, Batman a fost acolo, şi foarte puţini oameni mi-au dat o şansă să ajung pe ecran. (…) Am decis că, din moment ce atât de mulţi oameni îl iubesc pe Batman, aş putea şi eu să-l iubesc. De ce nu? Aşa că am început să mă reinventez drept Batman. Am văzut comedia, am văzut dragostea pe care oamenii au avut-o pentru ea şi am început şi eu să o îndrăgesc”, declara Adam West.

West şi-a făcut debutul în cinematografie într-un film în care a jucat şi Paul Newman, „Tinerii din Philadephia” („The Young Philadelphians”).