Luis Gabriel este artistul care a făcut furori cu piesa „Toate diamantele”, acesta ajungând să aibă aproape 100 de milioane de vizualizări pe Youtube.
Luis Gabriel a început să cunoască drumul succesului după ce l-a cunoscut pe Ionuț Cercel, care s-a și ocupat îndeaproape de el. La momentul respectiv, Luis Gabriel nu s-ar fi gândit nicio secundă că va ajunge locul 1 în trendingul de pe Youtube și nici viral pe TikTok, însă oamenii care l-au ascultat s-au lăsat cuceriți încă din prima clipă de vocea lui.
Potrivit Fanatik, Luis Gabriel este singurul care cântă din familia sa, și, pe lângă ajutorul pe care i l-a oferit Ionuț Cercel, luându-l sub aripa sa protectoare, acesta beneficiază de sprijin financiar din partea părinților, care fac tot posibilul să își vadă fiul acolo unde merită, pe marile scene.
„Și-a dorit foarte mult să cânte, de mai mult. Cu Ionuț Cercel a început colaborarea în luna iulie și este foarte fericit. Vom avea un turneu, acum sperăm că așteptăm autorizațiile de la primării, ținând cont de situația actuală. Vom avea și în București. Poate din noiembrie vom merge și în străinătate, suntem în discuții”, a declarat Czeller, impresarul lui Luis Gabriel, în urmă cu ceva timp.
Luis Gabriel Tudor are 23 de ani, este din București, iar de cântat cântă de mai mult timp, însă niciodată nu a luat în serios și posibilitatea să facă din asta o profesie cu adevărat. Luis Gabriela a absolvit liceul, însă, este deținătorul unei voce uimitoare, ducând manelele în zona flamenco cu o ușurință care îi uimește până și pe cei mai mari profesori al acestui gen spaniol.
Luis Gabriel spune că succesul său vine pentru că trăiește prin muzică și simte ceea ce cântă: Nu m-am gândit niciodată că voi deveni atât de apreciat, atât de iubit. Pot doar să spun că îmi tresare inima de bucurie atunci când văd că melodiile mele ajung la inimile oamenilor. Eu cânt ceea ce simt, trăiesc prin muzică, iar dacă mesajul meu ajunge la sufletul lor, sunt un artist fericit și împlinit.
Și înainte să mă lansez în muzică eram foarte iubit, am un caracter frumos, sunt un om modest, vorbesc cu toată lumea, sunt prietenos. Oamenii îmi spun mereu că sunt ca un «pansament», îmi place să-i ascult, să-i ajut. Mă consider un om bun, un om normal. Cred că omenia trebuie să fie, în viață, mai presus de orice”, a spus Luis Gabriel.
(CITEȘTE ȘI: LOREDANA GROZA, SURPRIZE DUPĂ SURPRIZE DE ZIUA EI! SĂRBĂTORITA A FĂCUT DUET CU LUIS GABRIEL ȘI PRINȚESA DE AUR)
Sursa foto: Facebook