CFR Cluj s-a impus cu 2-0 (0-0) în derby-ul din Groapă cu Dinamo din runda a XVIII-a şi a revenit pe primul loc în Liga I, depăşind în clasament FCSB, echipă care în această rundă a cedat cu 1-0 meciul susţinut în Copou cu CSM Poli Iaşi. Victoria ardelenilor s-a conturat după pauză, fiind obţinută graţie erorilor din defensiva „câinlor” comise de Katsikas şi Oliva.
Conştientizând că doar victoria le poate asigura câinlor în continuare şanse reale la oplay-off, Vasile Miriuţă a trimis în teren din primul minut două vârfuri. Cu Bokila şi Rivaldinho pe teren, Dinamo a ratat prima ocazie în minutul 18, însă aceasta nu a fost ratată de vreunul din cei doi atacanţi ci de fundaşul central Ionuţ Nedelcearu în urma unei faze fixe. Acesta a reluat cu capul însă Arlauskis a fost prezent la datorie păstrând tabela neschimbată.
Replica CFR-ului a venit 15 minute mai târziu, Ovidiu Hoban ţintind cu un şut de la distanţă stâlpul din stânga porţii lui Penedo, cele două echipe intrând astfel la cabine cu 0-0.
În minutu 50, Omrani a profitat de degringolanda din defensiva „câinlor”unde Katsikas şi Oliva au greşit ca nişte începători şi l-a învins pe Pendedo cu un şut din şapte metri fructificând o centrare venită de la Deac.
Acesta din urmă a stat la origineea golului doi, scoţând lovitura de la 11 metri, la un fault de neînţeles asupra sa a lui Oliva în minutul 55. Culio a executat şi l-a învins fără emoţii pe Penedo, ducând scorul la 2-0.
Dinamo s-a zbătut în gol până la finalul întâlnirii, jocul penibil al câinilor fiind taxat de suporteri, aceştia ironizându-şi favoriţii, cel mai şifonat ieşind Bokila, care în momentul schimbării cu Nemec a fost huiduit la scenă deschisă de toată asistenţa din Şoseaua Ştefan cel Mare.
În urma înfrângerii, Dinamo a rămas pe locul 7 cu 24 de puncte, câinii aflându-se acum la 4 puncte de Astra Giurgiu, echipă aflată pe ultimul loc de play-off.
De partea cealaltă, CFR Cluj a urcat pe primul loc cu 40 de puncte, cu două mai multe decât FCSB.
Cristi P.