Tinuta si accesoriile cu care Posh Spice a aparut la aeroportul din Los Angeles costa o avere, toate fiind creatii ale marilor designeri.
Dupa ce s-a distrat alaturi de cei trei copii ai ei la Los Angeles, Victoria Beckham a hotarat ca este vremea sa se intoarca acasa, la Londra. Fireste ca o astfel de calatorie nu putea fi pregatita decat cu foarte mare atentie la detalii. In concluzie, nevasta fotbalistului britanic David Beckham si-a pus pe ea doar haine si accesorii de fite, al caror pret insumat se apropie de 200.000 de dolari. Unul dintre cele mai valoroase obiecte pe care fosta componenta a trupei Spice Girls le-a afisat cu mandrie la aeroport a fost, desigur, geanta Hermes rosie, din piele de crocodil, care a costat nu mai putin de 30.000 de dolari. Fireste ca la o astfel de piesa de colectie, Victoria nu putea sa asorteze decat o pereche de pantofi Burberry, negri, cu toc de 13 centimetri, in valoare de 650 de dolari. Pentru a-si pune in valoare picioarele lungi, Posh a optat pentru o rochie scurta si neagra din colectia personala, a carei valoare in magazin este de aproximativ 1.800 de dolari. Evident, o astfel de tinuta pretioasa nu putea fi completata decat de bijuterii la fel de fine. Pentru intoarcerea la Londra a optat pentru verigheta cu diamante Van Cleef&Arpels, in valoare de 125.000 de dolari, precum si pentru o pereche de cercei la fel de stralucitori, care au costat 43.000 de dolari. Nu i-au lipsit nici ochelarii DVB, in valoare de 250 de dolari. Un singur amanunt, insa, nu s-a potrivit cu luxul afisat de Victoria, faptul ca avea un deget pansat, nu se stie din ce motiv.