Uluitor! Tatăl și fiii proxeneți și-au scos iubitele la produs!
CANCAN.RO vă prezenta destructurarea unei grupări infracționale specializată în proxenetism și trafic de personae. Trei bărbați au fost reținuți, iar la percheziții s-au ridicat din locuințele lor și nu numai mai multe bunuri, între care două autoturisme.
Cei trei erau tatăl și fiii lui, mai mult, le-au pus să se prostitueze chiar și pe iubitele lor.
Cei în cauză ar fi recrutat tinerele prin metoda „Loverboy” și ar fi beneficiat astfel de sumele de bani obţinute de victime în acest mod (aproximativ 700.000 de euro). Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, fiind desfășurată cu sprijinul polițiștilor din Galați. La activități au participat și jandarmi din Galați.
Au fost indisponibilizate două autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 170.000 de euro, precum și 50.000 de euro. Totodată, au fost aplicat sechestru asigurător pentru 3 imobile din județul Galați.
Cei trei gălățeni ar fi constituit un grup infracţional care s-a ocupat cu racolarea, transportul şi adăpostirea a şase tinere, patru majore şi două minore. Fetele au exploatate și obligate să se prostitueze atât în România, cât şi în Spania. Acestora s-au adăugat iubitele lor, pe care le-au trimis la produs.
„În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate atât bunuri care servesc la întregirea probatoriului administrat în cauză (telefoane mobile, cartele telefonice, formulare de transfer monetar, etc), bunuri care au fost utilizate la comiterea infracţiunilor cât şi bunuri care au fost achiziţionate cu sume provenite din activităţile infracţionale (două autovehicule de lux în valoare de aproximativ 170 de mii de euro, trei imobile, suma de 50.000 euro cash)”, este comunicatul DIICOT.