Ordin de protecție a cerut soția unui navigator din Constanța, pentru că o maltrata. Când bărbatul venea din voiaj, nimic nu-i mai convenea, era irascibil și se răzbuna pe femeie.
Mai mult de atât, navigatorul a invocat, de mai multe ori, în fața instanței, faptul că nu îi mai place silueta femeii de lângă el!! A recunoscut că o agresează atât verbal cât și fizic și psihic. (CITEȘTE ȘI: UN SUCEVEAN, BĂTUT DE SOȚIE CU UN ÎNCĂRCĂTOR DE TELEFON)
Daniela Claudia și Dragoș Bogdan sunt căsătoriți de 19 ani și se află în proces de divorț. Femeia nu a mai suportat tratamentul la care era supusă, așa că vrea să scape de soțul agresiv. ”Din probele administrate în cauză a reieșit că în ultimul an, Dragoș Bogdan a exercitat de mai multe ori violențe fizice, verbale și psihice asupra femeii, ultimul incident violent având loc pe data de 11 ianuarie. După, în următoarea zi, pe data de 12 ianuarie, pârâtul ar fi plecat în voiaj, fiind navigator, iar femeia a formulat imediat o acțiune de divorț.
Daniela Claudia I. a motivat că a intentat proces de divorț după ce bărbatul a plecat pentru că îi era frică de reacția pe care acesta ar fi avut-o la aflarea veștii. La revenirea pârâtului acasă, pe data de 25.01.2021, acesta a constatat că nu poate intra în casă, deoarece femeia a schimbat yala la ușă, și așa s-a iscat tot scandalul ce i-a adus pe cei doi în fața instanței. Totodată, trebuie menționat faptul că atunci, la fața locului a fost chemat un echipaj de poliție, care a emis un ordin de protecție provizoriu pentru femeie”, se arată în rechizitoriu, potrivit replicaonline.ro.
În cadrul ședinței pârâtul a recunoscut că între cei doi au avut loc destul de des discuții în contradictoriu, în care părțile se jignesc reciproc, unele dintre certuri având loc în fața copilului minor. De cele mai multe ori, certurile escaladau până în punctul în care bărbatul o îmbrâncea sau o plesnea peste față pe femeie. Bărbatul a recunoscut că certurile erau foarte dese, motivele fiind diverse, precum: alimentația asigurată de soție minorului, felul în care aceasta are grijă de casă, aspectul și greutatea acesteia, pregătirea profesională a pârâtului, dedicarea lui față de familie și altele. Pe partea cealaltă, constănțeanca a spus instanței că motivele principale ale certurilor sunt aspectul său fizic, soțul acuzând-o că este grasă.