Aceasta este miza uriașă pentru un absolvent de liceu care a picat BAC-ul de cinci ori! Părinții lui, disperați, i-au promis mașina care valorează zeci de mii de euro dacă ia BAC-ul de data aceasta.
Absolvenții de liceu care au dat vineri BAC-ul au susținut proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie, după caz.
Iată discuția dintre reporterul Digi24 și băiatul care poate da lovitura:
-A câta oară dai bacul?
-A șasea oară.
-Cum așa?
-N-am învățat, m-am dus la caterincă. Acum m-au motivat părinții, mi-au zis că îmi iau un Mustang dacă îl iau.
-Ce opțiuni ai fi avut dacă ai fi continuat așa, fără bac?
– Să lucrez la firma lui tata. Dar nu vreau. E prea comod. E o firmă de geamuri termopane.
Elevii de clasa a 12-a care nu au luat examenul maturității din prima au, săptămâna această, o nouă șansă să promoveze și să viseze, poate, la o facultate.
După ce, miercuri, candidații au susținut proba la Limba română, testarea a continuă vineri la proba obligatorie a profilului.
Cei de la profil Umanist dau proba scrisă la Istorie, în timp ce elevii de la profil Real susțin examenul la Matematică – specializările mate-info, științe ale naturii, profilul pedagogic și filiera tehnologică.
Peste 43.500 de candidați s-au înscris în această sesiune. Dintre aceștia, peste 28.700 de candidați au încercat să susțină examenul și în 2018. Alți peste 14.800 sunt din promoțiile anterioare. Examenul se consideră a fi promovat în momentul în care un absolvent de liceu îndeplinește următoarele condiții: trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, pe cele scrise și să obțină media 6 la testările scrise.
Primele rezultate se vor afișa pe 3 septembrie, zi în care pot fi depuse și contestațiile, între orele 12:00 și 16:00. Până pe 7 septembrie absolvenții vor sta cu sufletul la gură, este ziua în care se vor fi afișate rezultatele finale.