Uluitor ce spune Raluca, de la Puterea dragostei, despre Adrian: ”E fals. Niciodată nu am să…”
Raluca a părăsit ”Puterea dragostei” în ultima gala și i-a transmis un mesaj de iubire prietenului ei Ricardo. „Este bărbatul meu, cel pe care îl iubesc enorm și fără de care nu mă văd în viitor”, a declarat tânără la plecarea din Turcia. Dar ce spune despre Adrian, concurentul cu care s-a logodit în casa amorului.
După ce l-a tăvălit pe Adrian în privința caracterului, tânăra a vorbit despre momentul în care acesta ar fi cerut-o de soție… la cacialma.
„Adrian a făcut un plan să se despartă de mine, să mă facă de râs. El presupunea că pe undeva voi spune nu la acea logodnă. De altfel, sub tortul acela se afla o chestie, de genul că oricum nu o să accepți un om de etnie rromă. Știu de ce a făcut acest lucru. Nu de capul lui, cum s-ar crede, ci a fost sfătuit de cineva cum să mă umilească, un om tot din Cluj, de unde sunt și eu, care probabil nu mă suportă”, a dezvăluit Raluca pentru WOWbiz.ro!
„Adrian era sigur că voi spune Nu, dar eu știam ce se întâmplă și am spus Da, apoi, am zis, după acea cerere, că am acceptat, dar asta nu înseamnă că toată viața va fi alături de mine. Eu știam strategiile lui. Am fost mereu cu un pas în față. El se gândea că dacă a venit la mine, la Cluj, credeam că are și sentimente pentru mine. Era numai teatru”, a mai spus Raluca.
„Am stat cu el din obișnuință, cred. Atât! Mi-am dat seamă că era fals încă din prima lună, din clipă în care i-am spus că nu o să mai întrețin un bărbat niciodată, iar el mi-a zis… „păi, fix la mine te oprești”. Atunci, am realizat că se folosește de mine. Bine că a trecut totul”, a încheiat Raluca.