Uluitor! Arhiepiscopul Tomisului apare într-o reclamă pentru un local care organizează parastase
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, apare într-o reclamă a unui local privat care organizează exclusiv parastase.
În respectivul spot publicitar mai apare și unul dintre proprietarii afacerii, Bogdan Dumitru, scrie Adevărul.
Localul în care se organizează exclusiv parastase a fost lansat de doi oameni de afaceri din Constanța, unul dintre aceștia fiind Bogdan Dumitru, care mai deține și un restaurant în stațiunea Mamaia.
În reclama localului destinat parastaselor apare şi arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
„Sunt diverse restaurante unde se fac și pomeni și alte evenimente. Acesta este consacrată exclusiv pentru pomeni. Este mare lucru să ai unde să faci pomana în tihnă”, spune Arhiepiscopul Tomisului în spotul publicitar.
Ce spune BOR
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că nu cunoaşte contextul apariţiei materialului publicitar. „Nu știu dacă este vorba despre o implicare personal asumată într-o reclamă comercială sau de preluarea discutabilă în aceasta a unui fragment dintr-un interviu. Arhiepiscopia Tomisului va aduce cu siguranță lămuriri. Independent de situație, pot spune doar că sobrietatea, acuitatea simțului realității, măsura în toate, buna situare în tradiția comunității și instituției pe care o reprezenți, toate acestea sunt valori ale discernământului foarte prețuite în Ortodoxie și Biserică. Suspendarea lor, fie și temporară, conduce la inadecvarea noastră la real sau la poziția publică pe care o ocupăm în societate.
Libertatea personală e un dar pe care fiecare îl folosește în mod singular. Și asta ne poate face originali. Excesiv, uneori”, a declarat, pentru Libertatea, Vasile Bănescu.