Ultimul Trib – Dorian Popa a fost operat de urgență, dar medicul care l-a operat a precizat că miercuri vor fi scoase copcile, rana prezentându-se ”bine”. După momentele dificile prin care a trecut în Madagascar, Dorian Popa va fi co-prezentaror al emisiunii ”Xtra Night Show”, difuzată de postul de televiziune Antena 1. Debutul va avea loc chiar în această seară.
Starea de sănătate este bună, a scris Dorian Popa pe contul său de Instagram. El a ajuns direct pe masa de operație după ce a revenit, accidentat, din Madagascar, dar toate acele momente dificile vor fi date uitării în curând.
Intervenția chirurgicală la care a fost supus a decurs bine, conform declarațiilor lui Ion Bogdan Codoran, medicul care l-a operat pe concurentul de la Ultimul Trib.
”Rana arată perfect. Miercuri scoatem copcile astea”, a mai precizat doctorul Ion Bogdan Codoran.
Citește și ”Tiberiu, militarul rănit în accidentul din Urziceni, a murit după ce a stat două săptămâni în comă”
„Accidentarea a avut loc aici în momentul în care osul a ieşit aşa în afară. Mă bucur că nu a perforat pielea aici. Plecăm sigur, da? Eu sunt gata în 10 minuţele. Cam aşa arată picioruşul cu atela pusă, avem cârjele gata aici şi din câte ştiu în aeroport o să ne aştepte asistenţă care o să mă ajute pe parcursul zborurilor”, explica Dorian, înainte să părăsească Ultimul Trib.
Dorian Popa s-a arătat optimist înainte de a ajunge în România, consemnează a1.ro. Vedeta a trecut cu ușurință peste dureri și a reușit să păstreze un tonus ridicat.