Andrei Gheorghe i-a scris în ultima lui noapte unei vechi prietene. Aceasta a dezvăluit conținutul SMS-ului pe care i l-a trimis regretatul jurnalist. Andrei Gheorghe a fost găsit mort în baie la o zi după ce îi trimisese prietenei și confidentei sale ultimul mesaj.
„A sunat alaltăieri şi eram eu cu treabă, am vorbit repezit. Am sunat io ieri şi a văzut apelul mai târziu. Am găsit mesaj azi dimineaţă „scuze, aku văzui, fusăi la film”. Şi, de niste zeci de minute, îmi blingăne mess şi telefon şi whatsapp. Că dacă e adevărat. Şi e adevărat. Andrei a fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut. Cu toată strădania lui de a nu lăsa să se vadă asta. Şi unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi poate avea cineva. Ştiu asta de 20 de ani”, a dezvăluit femeia conținutul SMS-ului primit de la Andrei Gheorghe.
Andrei Gheorghe va fi incinerat sâmbătă, 24 martie. „Sunt un sceptic, sunt aici de atâta amar de vreme, nu m-ai prins niciodată contrazicându-mă. Zic multe despre mine, dar niciodată altele. Sunt acelaşi. Nu suport proştii, reacţionez repede, mă rog la Dumnezeu să mă scape de mânie şi de furie, care mă mănâncă pe dinăuntru, să-mi dea înţelepciune. Ăsta sunt. Şi dacă îţi sunt prieten, nu sunt dur, arogant, din contră sunt calin şi pupăcios”, declara Andrei Gheorghe în 2016, într-un interviu pentru adevărul.ro.
Andrei Gheorghe a încetat din viață la vârsta de 56 de ani. Jurnalistul a fost găsit mort în baie. Născut în Rusia, Andrei Gheorghe a fost unul dintre numele sonore ale radioului și televiziunii din România, realizator de filme documentare, de scurt și lung metraj. Tatăl lui, originar din România, a studiat la școala de aviație din Lipețk, Rusia, iar mama sa, rusoaică fiind, era chiar fiica comandantului școlii de aviație. Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.