Ultimii sindrilari
MONUMENT. „Voronetul” din curtea Spitalului „Alexandru Obregia” EXEMPLU. La aproape 80 de ani, Nicolae, Ion si Dumitru (pe scara) muncesc in frig, in timp ce santierele din apropierea spitalului sunt pustii Unici. Doar patru romani mai detin in acest moment secretele meseriei de sindrilar, din cauza ca aceasta metoda nu mai este folosita in constructii Razvan Mateescu In incinta spitalului de neuropsihiatrie „Alexandru Obregia”, pe partea dreapta a intrarii principale, s-a ridicat de curand silueta unei biserici ce va fi destinata bolnavilor si personalului medical al celui mai mare spital cu acest profil din tara. Intr-un timp record, parohul viitorului lacas, preotul profesor Radu Ilas, a reusit sa obtina toate aprobarile necesare si, pe locul unui fost depozit de medicamente, destinat toxicomanilor, sa inalte o replica la scara redusa a bisericii Manastirii Voronet. Una dintre problemele ridicate, pentru pastrarea fidelitatii copiei bucurestene, a fost invelirea cladirii cu sindrila, intrucat astfel de solutii constructive nu se mai practica de mult timp. Singurii mesteri din tara capabili de o asemenea operatiune se mai gasesc doar in comuna Maneciu, jud. Prahova. Pisau Nicolae, de 78 de ani, Ursaru Dumitru, de 76, Boboc Ion, de 73, si Filip C. Ioan, de 67, sunt ultimii sindrilari. La varsta la care altii isi leagana stranepotii pe genunchi, temerarii batrani lucreaza de zor la invelitul cu sindrila a bisericii de la Spitalul 9 (asa cum este cunoscut de bucuresteni), in conditiile in care temperatura de afara abia depaseste grade. Cocotat pe acoperis, aproape de turla, nea Niculae potriveste cu grija micile bucati de sita din fag. Dumitru ii aduce materialul „la mana” urcand vioi pe o scara de lemn, pana la sarpanta. Din blocurile de vizavi de spital, de dupa termopane, oamenii se uita si se minuneaza. Cei patru mesteri mari cauta sa termine cat mai repede, pentru ca au auzit ca vine ninsoarea. Nu fac, insa, rabat de la calitate. Fiecare sita trebuie brodita cu grija la locul ei. Dumitru ne-a spus ca, de cand se stie, lucreaza cu lemne si cherestea, iar traditia la ei in comuna s-a pastrat din tata in fiu. Aparitia noilor materiale din tabla si ceramica a facut ca mestesugul lor sa dispara, insa batranii sunt foarte mandri ca ofera spitalului si bucurestenilor din cartier o mostra de istorie vie. Foto: Razvan Mateescu