Deşi consilierul Regelui Mihai, Michael Flaks, a anunţat că Majestatea Sa este pe patul de moarte şi mai are doar „câteva zile şi ore de trăit”, au venit veşti bune din Elveţia, de la reşedinţa sa. Se pare că Regele se simte mai bine şi că nu mai sunt motive de îngrijorare.
Regele Mihai se simte mai bine, anunţă TVR, precizând că informaţia nu este comunicată oficial de Casa Regală. Corespondentul TVR în Elveţia transmite că nu mai sunt motive de îngrijorare la reşedinţa regelui de la Aubonne.
„Regele Mihai se simte mai bine, este liniştit, conştient”, se arată în corespondenţa din Elveţia.
Şi presa din Elveţia a scris despre Regele Mihai că se simte mai bine şi că a început să mănânce, relatează TVR, precizând că fostul suveran este supravegheat de consiliera sa Constanţa Iorga. Pe 6 noiembrie, Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai s-a agravat, iar presa din România scria că Majestatea sa este pe moarte. Cu toate acestea, se pare că Regele se simte mai bine.