Ultimele imagini cu Mihaela Adriana, înainte să dispară! Fetița de 11 ani, din Dâmbovița, este căutată de toată Poliția Română!
Mihaela Adriana a fost filmată înainte să dispară. Fetiţa de 11 ani e căutată în Dâmboviţa, de 20 de ore. Mama fetei e disperată şi se teme că micuţa ei a fost răpită, la fel cum s-a întâmplat cu cele două victime ale lui Gheorghe Dincă.
În contextul tragediei de la Caracal, familia îşi face acum cele mai negre gânduri. Părinții micuței sunt convişi că cineva a răpit-o. Pe camerele de supraveghere, fetiţa a fost surprinsă la numai o sută de metri de casă, însă apoi a ieşit din raza de acoperire a sistemului video.
Un drum de jumătate de oră de mers pe jos. Atât avea de parcurs fetiţa de la şcoală până acasă, în Gura Şuţii. Mihaela ar fi trebuit să ajungă în jurul orei 17, iar mama spune că o aştepta la poartă.
Semnalmente: 1,50 m înălțime, aproximativ 45 de kilograme greutate, ochi căprui, par lung, castaniu.
Persoanele care dețin informații utile în vederea depistării minorei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.”, este comunicatul poliţiei.
Sâmbătă de dimineaţă zeci de poliţişti şi jandarmi au reluat căutările.