Ion Șmecherul”, bărbatul pe care familia Sterp l-a ajutat să își ridice o casă nouă, s-a stins din viață. Aceasta a murit din cauza alcolului. Anunțul trist a fost făcut, recent, de Iancu Sterp, cel mai mic dintre frați.
“Ion Șmecherul” era un personaj îndrăgit de fani, care apărea constant în vlog-urile lui Iancu Sterp. De altfel, tânărul și familia sa l-au ajutat pe bărbat să-și construiască o casă nouă. În acest proiect au contribuit și fanii, care au donat bani, fiecare cât a putut.
Ion era îndrăgit de oamenii de lângă el pentru că era tot timpul vesel, deși, ca orice om, se confrunta cu diverse probleme în viața personală. Pe o rețea socială, Iancu Sterp a postat o fotografie cu “Ion Șmecherul”, din perioada în care ridicau noua casă, lângă care a scris un mesaj emoționant.
”Anul trecut pe vremea asta eram bucuroși cu toții deoarece îi ridicasem casa lui Ion, iar el era cel mai fericit deoarece pentru prima dată avea propria lui locuință. Cu durere în suflet vă anunț că omul care era mereu plin de viață, haios și ne făcea sa zâmbim, Ion Șmecherul, a încetat din viață! Vestea proastă am primit-o chiar acum și voiam să o împărtășesc și cu voi deoarece știu cât de mult îl iubeați. Dumnezeu să-l odihnească în pace! O să ne lipsească Ion al nostru”, a scris Iancu Sterp, în dreptul fotografiei.
Ultimele imagini cu el în viață sunt pe YouTube din urmă cu trei săptămâni, atunci când cunoscutul cioban abia ce se mutase în locuința lui, ceea construită de mai mulți prieteni pentru el și amenajată cât să nu-i lipsească nimic.
Ion Șmecherul nu a apucat să se bucure din plin de casa sa, acolo unde avea planuri de viitor. El povestea în urmă cu trei săptămâni că stă și în casa veche, iar casa nouă vrea să o aibă pentru el și viitoarea sa soție, însă acest lucru nu se va mai întâmpla.
Ion Șmecherul nu avea o familie, ci își dorea să-și găsească o soție care să îl susțină și să-l ajute, iar el să o iubească și să-i ofere tot sprijinul.
Tânărul a avut o parteneră, dar de care s-a despărțit de curând spunând că aceasta nu se pricepea la nimic în casă și că nici nu făcea nicio treabă.
Sursa foto: Captura Youtube