În seara de sâmbătă, 26 august, explozia devastatoare de la stația GPL din Crevedia a luat viețile soților Florica și Ionel B. Femeia s-a ales cu arsuri pe 96% din suprafața corporală, iar bărbatul a făcut infarct, când a văzut-o într-o asemenea suferință. Duminică, ea și-a dat ultima suflare la spital.
Prima explozie de la stația GPL din Crevedia i-a lăsat pe Oana și pe Sorin fără părinți. Nu doar fiul și fiica îi plâng, ci și nepoții care cu greu pot înțelege de ce bunicii lor nu mai sunt pe lume. Sfâșiați de durere, copiii lor au transmis:
„Părinții mei, ați vrut să plecați amândoi prea devreme, ne-ați lăsat singuri…”
În cadrul unei intervenții televizate, Sorin a povestit că mama sa era acasă când a avut loc prima explozie. Speriată de tot ce vedea și-a sunat fiica și i-a povestit. Ea a îndemnat-o să meargă în casă, dar nu a mai avut timp. A ars pe aproape tot corpul și s-a chinuit să ajungă până la ambulanță. Soțul său nu era acasă și a găsit-o abia după tragedie. Doar după ochi mai putea fi recunoscută Florica.
„Mama era acasă, a sunat-o pe sora mea și i-a spus că plutește gaz în toată curtea, așa ca apa. Sora mea i-a spus să se ducă în casă, nu a mai apucat să ajungă până la ușă că atunci a avut loc explozia. A ars în proporție de 96%. S-a ridicat de jos de unde a aruncat-o și a venit sigură pe picioarele ei până la ambulanță.
Am luat-o repede cu mașina, nu am putut să o iau pe drum pentru că domnii polițiști blocaseră traficul. Am luat-o pe câmp, pe câmp am dat de un vecin ars și el în proporție de 90%. M-am întâlnit cu tata și mi-a zis că nu știe de mama nimic.
Am început să o căutăm prin casă nu era. Am ajuns la colț, tata deja ajunsese înaintea mea, a văzut-o pe targă, jos acolo, arsă și a căzut și el lângă ea.
Am venit de pe câmp, am văzut ambulanța aici, un bărbat care era resuscitat, în stop cardio respirator. Nu m-a interesat să văd cine e pentru că, în primul rând, îmi căutam mama, nicidecum pe tata și am căutat pe la ambulanțe până când am găsit-o pe mama, de nerecunoscut. Am recunoscut-o după ochi, atât. Nu mai avea figură”, a povestit bărbatul, pentru România TV.