Internată de urgenţă, joi după-amiază, la Spitalul Floreasca din Capitală, la scurt timp după ce vestea decesului Stelei Popescu a căzut ca un trăsnet, actriţa Cristina Stamate nu se simţea bine deloc.
Medicii au făcut eforturi să o stabilizeze, dar nu au putut să estimeze evoluţia stării sale de sănătate. Recent, s-a aflat că actriţa şi-a dorit ca gravele sale probleme de sănătate să rămână private şi le-a cerut medicilor să nu dea detalii despre starea ei de sănătate, în momentul în care a ajuns la Terapie Intensivă.
Medicii de la spitalul Floreasca au anunţat, vineri, că starea actriţei este „staţionară”. „Este în continuare internată la noi. Starea dânsei este staţionară. Nu sunt modificări în momentul acesta”, declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa.
Cu o zi în urmă, medicul Bogdan Opriţa declara că actriţa Cristina Stamate se află în investigaţii la Spitalul Floreasca, după ce a ajuns la Urgenţe adusă de SMURD.
Actriţa Cristina Stamate a murit, luni dimineaţă, la vârsta de 71 de ani. Bună prietenă cu Stela Popescu, aceasta s-a stins din viaţă la doar o zi după înmormântarea actriţei. Supranumită „sufletul teatrului de stradă”, Cristina Stamate era actriţă la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”.