Doi dintre românii care au scăpat cu viață în urma furtunii devastatoare din Halkidiki au povestit clipele de groază prin care au trecut.
Ana si Dan Munteanu sunt o familie care isi petrece vacantele de vara, in fiecare an, in Grecia. Ei au intrat in direct chiar de la terasa in care si-au pierdut viata cei doi romani, mama si fiu.
„Doamna si cu baiatul nu au mai reusit să iasa la timp. Ceilalti membri ai familiei s-au salvat. Pe noi, acest moment (furtuna, n.r.) ne-a prins acasa, avem o casuta de vacanta aici. Va pot spune ca momentele au fost groaznice. Totul s-a petrecut extrem de rapid. Nu am vazut niciodata in viata noastra asa ceva. Ingrozitoare au fost zgomotele: scrasnetele de metal, de copaci rupti, de tigle de pe case, strigatele vecinilor, geamurile sparte”, a declarat dan Munteanu pentru kanald.ro.
„Sunt inca sub imperiul fricii. Strangeam rufe, m-am trezit cu acel uscator de rufe luat de vant, aruncat peste capul meu. A fost cumplit. M-am speriat, am fugit in casa, am chemat copiii in casa. Am inchis geamurile, aveam senzata ca ploua in casa, ca se darama totul, ca zboara acoperisul”, a povestit și Ana Munteanu.
Tragedia s-a produs după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia, din nordul Greciei, s-a prăbuşit în toiul unei furtuni de tip tornadă. Românca şi copilul de 8 ani au murit striviţi de un acoperiş spulberat de rafalele de vânt stârnite din senin și cu o violență extremă.
Furtuna cu peste 5000 de fulgere a durat 20 de minute, dar urmările au fost copleșitoare.
Un alt cetățean român a fost rănit, iar numărul deceselor se ridică deja la 6. Sunt și mai bine de 100 de răniți, cu vârste între 8 luni și 70 de ani.
Ministerul român de Externe avertizează că, până vineri, Salonicul este sub cod roșu de furtună și ploi torențiale!