Relația dintre David Beckham și soția sa, Victoria, trece printr-un moment de cumpănă. Problemele nu ar fi de natură amoroasă, însă se pare că fostul fotbalist i-ar fi dat un ultimatum soției sale.
Mai exact, este vorba despre o limită pe care acesta i-a impus-o, după ce compania Victoriei a ajuns să aibă datorii uriașe, arată radaronline.com.
David i-ar fi spus soției sale că „se uită la vânzări ca un șoim” după ce i-a finanțat firma de produse de lux ani întregi, cu milioane de dolari. Compania Victoriei Beckham vinde rochii de 1.500 de dolari și genți de mână de 2.000 de dolari, iar creațiile ei au fost bine primite de cumpărători și de industria modei, dar până acum firma nu a făcut deloc profit.
Iar pierderile sunt uriașe, lucru care nu i-a scăpat patronului Inter Miami CF, care a avertizat-o pe soția sa că lucrurile nu mai pot continua așa.
„David și Victoria își dau seama că pierderile pot dura doar o anumită perioadă timp. Acesta a devenit un proiect făcut din vanitate și foarte costisitor, deși această perioadă a fost un succes pentru brand. David este un om de afaceri abil și nu va mai pompa decât o perioadă limitată milioane în firmă. Dacă ar fi fost vorba despre orice altă afacere, ar fi încetat să o mai finanțeze cu ani în urmă”, a declarat o sursă apropiată familiei Beckham.
Potrivit datelor financiare, se pare că firma ar fi datorat 50 de milioane de dolari numai către compania Brand Beckham, a lui David.
Din datele financiare reiese că Victoria Beckham Holdings Ltd (VBHL) are datorii uriașe. Compania este cea care produce și comercializează și produsele din linia de make-up a Victoriei Beckham.
Bilanțurile anuale arată un profit brut de 77 de milioane de dolari, la o cifră de afaceri de 113 de milioane de dolari. Însă acest profit a fost șters de cheltuielile și costurile administrative, iar firma a pierdut 3,8 milioane de dolari, o ușoară îmbunătățire față de cele 4 milioane pierdute în 2022. Datele contabile arată, de asemenea, că firma ar avea datorii de 93 de milioane de dolari, în creștere față de datoria din anul precedent, care se ridica la 89 de milioane de dolari. Cea mai mare parte a datoriei este deținută de companiile familiei Beckham și de mai multe bănci.
Victoria Beckham și-a lansat casa de modă în 2008, după ce a părăsit lumea muzicii, concentrându-se inițial pe o gamă mică de rochii. A câștigat premiul „cel mai bun brand” la British Fashion Awards în 2011. Fosta cântăreață și-a lansat apoi brandul de produse cosmetice în 2019.
CITEȘTE ȘI: EA ESTE REGINA GENȚILOR HERMES! O CHINEZOAICĂ LE-A DETRONAT PE KYLIE JENNER ȘI VICTORIA BECKHAM