Garoafa era, cândva, la putere! Floricica, singură sau la buchet, îndoia inima femeii, erai un sentimantal care, aproape sută la sută, cucereai. ”Sărăcuța” garofiță e demodată de mult timp. Bijuteriile au ”lovit” la greu, ceasurile scumpe, iar lista ”barosanului” în acțiune poate continua. Florile nu au apus, însă. E timpul trandafirului. Doar la buchet imens. Iar divele fac, acum, concurs! Pe rețelele de socializare. Imaginile sunt grandioase, iar clasamentul… greu de întocmit! Maria Niculae, soția lui Don Pepe, Andreea Bostănică și Roxana Darie, iubita lui Dani Leș, s-au înscris în cursă. Cu impresionantele buchete de sute de flori. CANCAN.RO are și poveștile siropoase ale lor, dar și o impresionantă galerie foto, pe care nu aveți voie să o ratați! Totul, în exclusivitate!
S-a ”încins” lupta și, dacă ești jurat, e tare greu să dai verdictul. Așa că îi vom lăsa pe cititori să decidă cine-i liderul. Trei dive s-au înscris în cursa pentru ”cupa florilor din abundență”! Maria Niculae, Andreea Bostănică și Roxana Darie. Cu toate s-au bucurat de atenția ”sporită”, ba chiar nemaivăzută, ale partenerilor de viață. Buchete grandioase, pe care le-au primit cu brațele deschise. Și totul…imortalizat!
Dar să scriem ”poezia” venită din imaginile absolut uluitoare!
Maria Niculae a intrat în lupa mondenului aduci când s-a măritat cu Petre Niculae, căruia apropiații îi spun Don Pepe. Am intitulat-o, la vremea respectivă, nunta mileniului și, e drept, nu am fost deloc departe. Evenimentul a avut loc pe malurile lacului Como, unde invitații, aleși pe sprânceană, s-au delectat cu bucate fine și băuturi alese (Vezi AICI detaliile). Aranjamentele florale nu aveau cum să lipsească. Așa cum, de atunci, fericita mireasă a fost ”alintată” des cu buchete gigantice.
Pe Instagram a ”turnat” totul, trandafiri și lalele cu sutele, de toate culorile, buchete peste buchete a primit Maria, practic, în unele fotografii de colecție s-a ”învelit” cu ele!
Influencerița Andreea Bostănică, supranumită Regina TikTok-ului, a ”lovit” și ea la acest capitol. Doar că a intrat în galeria iubitoarelor de flori cu un mare mister: cine e amorezatul care i le trimite?! Gura lumii spune că ar fi român, deși florile, ultimele, le-a primit în Dubai, acolo unde se scaldă în lux. Stă la noul hotel exclusivist “Atlantis The Royal”, unde o noapte de cazare depășește 1.700 de euro. Acolo primește de la misteriosul iubit, în fiecare dimineață, trandafirii!
În bătălia pentru locul 1 se înscrie, fără doar și poate, Roxana Darie, iubita lui Dani Leș. De numele ei se leagă știrea zilei de 14 februarie, anul acesta, de Valentine’s Day, când a primit nu mai puțin de 1001 trandafiri (Vezi AICI totul)! Iar imaginile postate de ea pe Instagram sunt impresionante! Trandafirii, de toate culorile, așezați în 10 vaze!
Nu era pentru prima dată când afaceristul, alături de care își începuse povestea de dragoste în urmă cu aproape un an, o dădea pe spate. De ziua ei, pe 13 decembrie, primea un uriaș buchet de 501 trandafiri galbeni, pe care l-au cărat nu mai puțin de cinci persoane (Vezi AICI imagini fabuloase). Nici atunci, Instagramul nu a ”scăpat”! 😜
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.