Noi tensiuni în familia lui Bănel Nicoliţă! În ultimii ani, tatăl şi şi fostul stelist au fost precum şoarecele şi pisica. După numeroase certuri, cei doi păreau că s-au împăcat anul acesta, însă finalul lui 2017 a reaprins discuţiile dintre ei. Cancan.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat ce i-a separat, din nou, pe Marian Nicoliţă şi pe fiul lui.
Bănel Nicoliţă, unul dintre fotbaliştii cei mai apreciaţi de Gigi Becali, a avut dintotdeauna o relaţie rece cu tatăl lui, Marian, pe care l-a acuzat că în copilărie era violent cu el şi cu fraţii lui, ca mai apoi, după ce Bănel Nicoliţă a devenit cunoscut, bărbatul să îl acuze că l-a abandonat pe străzi, deşi a avut numai de câştigat de pe urma lui. Chiar dacă fostul fotbalist a încercat mereu să-l ajute financiar, relaţia lor a avut numai de suferit. (Citeşte şi Adevărul despre relaţia dintre Bănel Nicoliţă şi tatăl lui. Ce se întâmplă între ei, după ce ani la rând s-au certat în continuu)
Mai mult, un episod foarte dureros, peste care Bănel a trecut foarte greu, s-a întâmplat chiar la fostului fotbalist, în urmă cu trei ani. Acesta a făcut tot posibilul să se apropie de tatăl lui, însă a rămas cu un gust amar. Bănel Nicoliţă i-a dat 700 de euro lui Marian, pentru a-şi cumpăra costum, rugându-l să vină la nuntă. Cu toate acestea, bărbatul a luat banii şi a fugit cu ei. Un an mai târziu, Marian s-a însurat cu o femeie din sat, dar, ajuns din nou la ananghie, a cerut ajutorul fiului său, pentru a pleca în străinătate la muncă. (Nu rata Tatăl lui Bănel Nicoliţă s-a însurat! Ea este femeia care a devenit mama vitregă a jucătorului)
Cu toate că s-a simţit mereu nedreptăţit de tatăl său, Bănel Nicoliţă a crezut în zicala din popor care spune că „sângele apă nu se face” şi a încercat să îndrepte relaţie dintre el şi tatăl său. I-a cumpărat acestuia o casă în care să locuiască alături de consoarta lui şi i-a plătit şi deplasările în străinătate, pe care Marian şi soţia le făceau pentru a se duce la muncă.
„Un copil nu are voie să îşi judece părinţii, pentru că nu i-a ales el, i-a primit de la Dumnezeu”, declara în urmă cu câţiva ani Bănel Nicoliţă.
Chiar dacă lucrurile păreau să meargă într-o direcţie bună, iată că sfârşitul anului 2017 îi prinde din nou certaţi. Tatăl lui a luat un credit de la o instituţie financiară nebancară şi nu l-a mai returnat. Drept urmare, ERB Retail a angajat „vânătorii de datornici”, pentru a-l executa silit. Vorbim de o sumă de 6.000 de lei, aproximativ 1.300 de euro. (Vezi şi Trădare inimaginabilă a tatălui lui Bănel Nicoliţă! Cum a putut să îşi vândă propriul copil, chiar în ziua nunţii fotbalistului)
„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulate de către executorul judecătoresc Mircea Bogdan-Constantin, privind pe creditorul PROSPEROCAPITAL S.A.R.L, cu sediul procesual ales la KRUK ROMANIA S.RL. Şi pe debitorul NICOLIŢĂ MARIAN. Încuviinţează executarea silită în baza titului executoriu reprezentat de Contract de credit Nr. 9300512579457000 din data de 05.08.2009, emis de ERB Retail Services IFN S.A, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei totale de 6.019.52 de lei, suma la care se vor adăuga cheltuielile de executare, în oricare din modalităţile prevăzute de lege”, se arată în soluţionare.
ASA Târgu Mureş l-a înregimentat pe Nicoliţă la începutul anului 2017, direct din Liga 4, acolo unde mijlocaşul a jucat pentru echipa din oraşul natal, FC Făurei, unde a petrecut doar jumătate de an.În urmă cu câteva luni,, Bănel Nicoliţă a aflat că va avea parte de o nouă aventură în afara ţării, la 32 de ani. Fostul mijlocaş al Stelei, ultima dată la ASA Târgu Mureş, s-a transferat în Cipru, la Aris Limassol. Bănel Nicoliţă a ajuns să valoreze 350.000 de euro, după ce vârful cotei sale a fost de 3.000.000 de euro.
De-a lungul carierei, Nicoliţă a mai evoluat la: Dacia Unirea Brăila, Poli AEK, Steaua, Saint-Etienne, FC Nantes, Viitorul, FC Făurei şi ASA Târgu Mureş.
(N.D.)