Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă în Dâmbovița, în dreptul localității Slobozia Moară. Un microbus cu 20 de pasageri s-a izbit frontal de un tractor. Mai mulți călători au suferit răni și urmează să fie duse la spital.
Circulația a fost ”strangulată” în acea zonă și se merge pe o singură bandă. Două ambulanțe, două autospeciale cu apă și spună și un echipaj SMURD, care intervin acum la locul accidentului.
„În microbuz erau circa 20 de persoane. Accidentul s-a soldat cu trei victime, două din microbuz şi o femeie care conducea tractorul. Două dintre victime vor fi transportate către Unitatea de Primiri Urgenţe Titu, iar una către Spitalul Judeţean Târgovişte”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.
„Mai multe victime sunt rănite uşor, conform primelor date. Se efectuează cercetarea la faţa locului, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier”, se arată în informarea IPJ Dâmboviţa.