Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID în Capitală a ajuns 8.28 la mia de locuitori. De duminică, 3 octombrie, intră în vigoare noi restricții în București.
În urmă cu o săptămână, incidenţa îmbolnăvirilor era de 4.01 la mia de locuitori. Pe 2 octombrie s-a depășit, însă, pragul de 8, un record de la debutul pandemiei.
Cum a crescut rata de infectare în Capitală în ultimele șapte zile:
(VEZI ȘI: NORVEGIA RIDICĂ TOATE RESTRICȚIILE ANTI-COVID. ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIER: ”AU TRECUT 561 DE ZILE…”)
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a discutat vineri seară despre măsurile care vor fi adoptate în contextul depăşirii incidenţei de 7,5 la mie în Capitală. Mai exact, din 3 octombrie sunt interzise activitatea restaurantelor, sălilor de sport, cinematografelor, a sălilor de spectacole şi se introduc restricţii de circulaţie în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Măsurile care au fost dispuse începând de duminică, pentru o perioada de 14 zile, urmează a fi reevaluate în acord cu reglementările legale.
Până pe 1 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.244.555 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.768 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.121.721 de pacienți au fost declarați vindecați.
(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA, FOCARUL COVID AL EUROPEI. UE CERE CARANTINAREA ȚĂRII NOASTRE?)
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.887 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 193 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.592. Dintre acestea, 1.391 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 373 sunt minori, 355 fiind internați în secții și 18 la ATI.