ULTIMA ORA! Fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, retinut de procurorii DNA
Lungu urmeaza sa fie prezentat la instanta cu propunere de arestare preventiva, alaturi de fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja si primarul orasului hunedorean Lupeni, Cornel Resmerita (PSD), care au fost de asemenea retinuti in cauza, luni seara.
In acelasi dosar, au mai fost adusi, cu mandat la DNA Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), si omul de afaceri Adrian Gardean, care controleaza SC Termogaz Company SA.
Procurorii DNA au facut luni 18 perchezitii in Bucuresti si judetele Ilfov, Prahova, Hunedoara si Gorj, la sediile mai multor firme si la persoane suspectate de fapte de coruptie, in dosarul „Gala Bute”.
Noua persoane au fost duse la audieri la sediul central al DNA, in urma perchezitiilor.
Surse judiciare au afirmat ca la Lupeni au fost facute perchezitii si la casa sefului Biroului de Achizitii Publice din cadrul Primariei, Cristian Condoiu, care ar fi sprijinit atribuirea unui contract catre firma Termogaz din Hateg, contract care, potrivit primelor informatii, se refera la asigurarea energiei electrice in statiunea montana Straja si care dateaza din decembrie 2011.
Termogaz Company din Hateg este societatea care a castigat proiectul de modernizarea a statiunii Straja, printre actionarii acesteia fiind Miron Gardean, fratele lui Adrian Gardean, cu 44 %, si Miron Lupulescu, cu 1%. Sursele mentionate mai spun ca Miron Lupulescu este, de altfel, cel care a semnat o nota de fundamentare prezentata la Primaria Lupeni in baza careia se arata necesitatea achizitionarii de lucrari suplimentare pentru alimentarea cu energie electrica a statiunii.
Directia Nationala Anticoruptie a cerut aviz de la Parlament pentru urmarirea penala a deputatului Elena Udrea si senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, in dosarul „Gala Bute”, in care sunt suspectati de fapte de coruptie.
„Faptele au legatura cu atribuirea si folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului in perioada 2010 – 2012”, potrivit DNA.
Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizarii Galei Bute, in urma unor discutii cu Rudel Obreja si le-a cerut subordonatilor sai de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului sa gaseasca solutii de incheiere a contractului privind finantarea evenimentului, urmarind obtinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat ca a determinat reprezentantii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz, sa sponsorizeze ilegal, cu suma totala de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de catre firma lui Rudel Oreja.
In dosarul „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea in judecata a fostului presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, pentru fapte coruptie, precum si scoaterea de sub urmarire penala sau neinceperea urmaririi penale, dupa caz, fata de reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerului Economiei, companiilor nationale si ai Federatiei Romane de Box implicati in savarsirea faptelor din acest dosar.
In decembrie 2013, procurorul sef adjunct al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerand ca este nelegal in privinta solutiei de neurmarire dispuse cu privire la functionarii implicati, dar si a calificarii faptelor retinute in sarcina lui Obreja.
Sursa: Mediafax