ULTIMA ORA! Cel puţin zece morti dupa prabusirea unui avion militar in Spania
„Pentru moment, există informaţii despre zece morţi şi 13 răniţi, şapte fiind în stare gravă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului spaniol al Apărării.
Avionul de tip F-16 aparţine Forţelor Aeriene elene şi efectua misiuni de antrenament la baza NATO din localitatea Los Llanos, în sud-estul Spaniei. „Avionul s-a prăbuşit în timpul decolării. Se pare că a pierdut puterea motoarelor şi s-a prăbuşit în zona de staţionare, peste alte avioane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului spaniol al Apărării. Piloţii avionului participau la un program de instruire al NATO.
L.L