Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, cei trei patroni ai clubului Colectiv, traiesc clipe grele dupa gratii. Acestia au cosmaruri noaptea, si abia daca inchid un ochi.
Judecatorii au respins, marti, cererea celor trei de a fi cercetati in libertate, astfel ca s-au intors in arest. Acolo unde rezista cu greu. Potrivit surselor noastre, Anastasescu, Gancea si Mincu abia daca dorm o ora pe noapte, si asta pentru ca au cosmaruri.
Iar atunci cand in sfarsit reuseasca sa adorma, nu stau mult asa. Se trezesc in scurt timp transpirati, bulversati, asa ca prefera sa stea cu ochii in tavan.
Cei trei actionari de la Colectiv spun ca regreta ceea ce s-a intamplat si ca daca ar putea sa dea timpul inapoi, ar face-o, mai ales ca in incendiu au murit si prietenii lor.
„Povestea s-a sfarsit”
Costin Mincu a transmis recent prin avocatul sau ca regreta tot ce s-a intamplat si ca, acum, nu poate decat sa stea „cu capul plecat in fata judecatii”. Sunt impietrit de durerea din mine si din jurul meu. Am pierdut colegi si prieteni dragi in noaptea care ne-a indoliat pe toti. Altii se zbat la margine de viata, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toti, in gand in fiecare clipa de acum si pana cand voi inchide ochii. Am vrut sa fac din Colectiv o poveste frumoasă, pentru ca am crezut mereu in pasiunea mea cea mai mare: muzica.
Povestea s-a sfarsit printr-un cosmar. O parte din mine a murit pe 30 octombrie la Colectiv. As vrea sa pot sterge lacrimile de pe obrajii celor care i plang pe cei care s-au dus. In schimb, nu pot decat sa stau cu capul plecat in fata judecatii. Regret enorm tot ce s-a intamplat”, spunea Costin Mincu.