La 23 de ani de la mega-escrocheria Gerald, justiţia a luat o hotărâre în cazul iniţiatorilor acestui joc piramidal. Teoretic, Gerald Gorduna şi Sorin Isac sunt obligaţi să înapoieze păgubiţilor prejudiciul, care era cifrat la aproximativ la 20 de milioane de euro, în urmă cu câţiva ani, fără să fie puse la socoteală dobânzile în 23 de ani. Practic însă, e dificil să mai vadă un ban, iar despre închisoare, nici vorbă, pentru că cel puţin în cazul lui Gorduna, faptele s-au prescris de mult!
Una din cele mai răsunătoare escrocherii de la noi de după Revoluţie, jocul piramidal Gerald, a fost desluşit de către judecători, care au luat o decizie în acest dosar de abia la sfârşitul săptămânii trecute, după repetate erori de procedură şi rejudecări ale dosarului. Pe latura penală nu a existat nici o decizie pentru iniţiatorii mega-ţepei, respectiv Gerald Gorduna şi Sorin Iasc, căci o a treia persoană a murit între timp, pentru că după Noul cod Penal şi Cod de Procedură Penală faptele din 1993 s-au prescris iar autorii acestora nu mai pot fi sancţionaţi.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis în urmă cu câteva zile toate apelurile în acest dosar, respectiv cel al procurorilor, dar şi al părţilor civile, stabilind ca cei judecaţi în cauză să plătească prejudiciul, potrivit listelor şi tabelelelor depuse la dosar. Suma totală iniţială se cifra undeva la 20 de milioane de euro, dar în realitate ar putea fi mult mai mare, adăugând dobânzile legale din 1993 încoace. Trecând peste asta, păgubiţii s-ar putea considera norocoşi dacă ar primi înapoi măcar sumele ”investite” în jocul piramidal, pentru că valorile deţinute de inculpaţi şi care pot fi valorificate, eventual, prin executare silită nu se ştie dacă ajung la nivelul sumelor pe care trebuie să le plătească Gorduna şi Isac.
Câştig de şapte ori mai mare…doar pentru unii!
În perioada 1993 – 1994 Gerald Gorduna şi Sorin Isac, la momentul acela doi tineri întreprinzători, au pus pe picioare jocul Gerald prin care dădeau speranţe românilor că se pot îmbogăţi rapid. Combinaţia era simplă. Un cetăţean depunea într-o zi o suma şi i se promitea că într-o perioadă de câteva luni de la depunere va ridica de la casieria firmei celor doi de şapte ori suma depusă. La sediul Gerald din Focşani au venit oameni din toată ţara, cu gand de îmbogăţire. Afacerea a căzut rapid, firma lui Gorduna şi Isac intrând în insolvenţă la un an de la debutul jocului, adică prin 1994. Insolvenţa firmei a coincis cu păgubirea a mii de români care depuseseră banii şi nu îşi mai recuperaseră nimic din ei. Au fost şi persoane care au câştigat banii promişi, dar la fel ca în cazul celorlalte jocuri piramidale, listele câştigătorilor au dispărut miraculos, bănuielile îndreptându-se spre zona politică. S-a deschis un dosar penal, iar Parchetul Tribunalului Vrancea i-a dat mandat de arestare lui Gerald Gorduna pentru înşelăciune. O parte a dosarului a fost strămutată la Buzău, iar Gorduna a fost eliberat în arest în câteva luni, apoi a dispărut în SUA. (Gabriel Niculescu)