Ultima oră! Gheorghe Dincă are parte de o nouă zi ”agitată”. În așteptarea răspunsului medicilor – care, în timpul expertizei psihiatrice a lui Dincă, au încercat să obțină informații esențiale în ceea ce privește discenământul sau lipsa discernământului la momentul crimelor -, ”Monstrul din Caracal” a ajuns, din nou, în fața procurorilor DIICOT.
Motivul? Este efectuată o percheziție informatică, iar Gheorghe Dincă trebuie să fie prezent, însoțit de avocatul său. Procurorii vor lua ”la puricat” telefonul lui Dincă, iar codul de procedură penală menționează că suspectul nu poate lipsi.
Gheorghe Dincă a fost reținut, inițial, în arestul IPJ Olt. A fost transferat, apoi, în arestul Capitalei, iar apoi a fost mutat la Jilava. Apar unele schimbări în comportamentul lui Gheorghe Dincă, fiindcă, așa cum declară o sursă din cadrul anchetei, simte că nu mai poate deține controlul. Mai mult, îi este teamă de ceilalți deținuți și îi acuză pe aceștia că îl amenință și că îl scuipă.
„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei, conform adevarul.ro.
O tânără care a fost abuzată de ”Monstrul din Caracal” în urmă cu 9 ani de zile a decis să povesteasă întreg coșmarul prin care au trecut atât ea, cât și sora ei mai mică. Atunci când s-au petrecut faptele reprobabile, tânara respectivă avea 9 ani, iar sora ei doar… 4 ani. Tânara povestește că Gheorghe Dincă era prieten cu tatăl ei și a venit, inițial, pentru a… repara windows-ul la calculator. Numai că vizitele au devenit din ce în ce mai dese, iar scenariul s-a transformat într-unul de coșmar.
”Era prieten cu tatăl meu. A venit, iniţial, să-i repare doar un windows, la calculator. Venea din ce în ce mai des. Fără motiv. Venea, ba, să ne încălzească laptele. Ba să ne cumpere dulciuri. Să ne dea bani. Se oferea în treburile curţii. Părinţii mei îl primeau pentru că aveau încredere în el, pentru că, vă daţi seama, cine se gândeşte la un om bătrân că ar putea profita de un copil de 9 ani. Eu sunt născută la o zi diferenţă de el. El este pe 27 mai, eu, pe 26 mai. Avea vreo 50 şi ceva de ani… Cam aşa. Cine s-ar fi gândit la aşa ceva? Nimeni! Nici eu, până în momentul în care a început să-mi fie frică de el. La început, am zis că poate este doar o joacă sau cine ştie… Eram un copil de 9 ani. Nici nu ştiam ce este aia. Şi a început, prima dată, să îmi bage mâna în pantaloni, după… să mă sărute, să îmi pună mâna pe sâni şi tot aşa mai departe. Am rămas blocată. Am făcut un atac de panică. Am rămas în faţă lui, nu am ştiut ce să mai spun, mă uitam la el. Probabil că m-a văzut că nu am avut nicio reacţie şi probabil şi-a făcut curaj să continue cu chestia asta”, a povestit adolescenta, conform wowbiz.ro.