Mutare bombă pe scena politică din România! Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au pus, chiar astăzi, bazele unei alianțe politice pe care foarte puțin politologi ar fi anticipat-o. Anunțul a fost făcut chiar de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de socializare.
A fost vorba despre ”discuții fructuoase”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, iar acestea se vor concretiza într-o viitoare colaborare politică sub forma unei alianțe. Este vorba și despre grupuri parlamentare comune, ceea ce înseamnă – practic – că ALDE și Pro România vor deveni cea de-a treia forță politică parlamentară din România, după PSD și PNL. Mesajul liderului ALDE precizează și că – în perioada următoare – grupurile de lucru ale celor două partide vor avea întâlniri în urma cărora vor fi stabilite ”proiectul politic” al viitoarei alianțe și ”protocolul de colaborare”.
”Discuții fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am discutat o viitoare colaborare sub forma unei Alianțe politice!
ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune, şi astfel vom fi a treia forță politică parlamentară, după PSD şi PNL.
În perioada imediat următoare, grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei și protocolul de colaborare”, a fost mesajul postat de Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, pe pagina sa de Facebook.