CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă oferă astăzi în exclusivitate informaţii despre procesul dintre Carmen Negoiţă şi fostul ei soţ, Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo! Aşa cum vă spuneam AICI, Carmen Negoiţă l-a dat pe Ionuţ Negoiţă în judecată după ce acesta nu a respectat o înţelegere pe care a parafat-o la notar cu fosta lui soţie.
Procesul a fost deschis la Judecătoria sectorului 3 din Capitală, iar Carmen Negoiţă a avut câştig de cauză potrivit deciziei instanţei. Instanţa a hotărât că patronul lui Dinamo trebuie să îi plătească bloggeriţei circa 1.300 de euro lunar de acum încolo. De asemenea, Ionuţ Negoiţă trebuie să îi achite lui Carmen, retroactiv, o sumă de aproximativ 21.000 de euro.
Carmen şi Ionuţ Negoiţă au divorţat în 2010, iar la partaj patronul lui Dinamo a semnat o hârtie la notar prin care îi lăsa fostei sale soţii o vilă. Pentru că aceasta era ipotecată, Ionuţ Negoiţă s-a angajat să ridice ipoteca într-o lună. Tot atunci el s-a angajat să îi plătească fostei soţii, în mai multe tranşe, banii cuveniţi în urma divorţului. Timpul a trecut, însă patronul de la Dinamo nu s-a ţinut de promisiune şi nu a ridicat ipoteca. Mai mult, nu i-a mai convenit înţelegerea făcută în 2010, aşa că a trecut la atac. I-a propus fostei soţii să plece din vila din Voluntari, în care bloggeriţa locuieşte cu cei doi copii, şi să se mute într-un apartament cu două camere, lucru refuzat de Carmen. “Nu este normal să trăiesc într-un stres continuu, să nu ştiu încotro să o iau, iar copiii mei să mă vadă aşa zi de zi. El (n.r.- Ionuţ Negoiţă) nu îşi dă seama că atunci când mă atacă pe mine loveşte şi în copii?”, declara în trecut Carmen Negoiţă.
Ionuţ Negoiţă a avut probleme serioase cu justiţia la începutul acestui an. Şeful lui Dinamo a fost pus sub control judiciar de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul privind insolvenţa clubului pe care îl patronează.
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au făcut la începutul lunii februarie percheziţii la sediul Dinamo (MAI MULTE AICI). Anchetatorii susţin că statul ar fi fost prejudiciat cu peste 18.000.000 lei în timpul derulării procedurii de scoatere a clubului Dinamo din insolvenţă.