ULTIMA ORA! Bani in plus la Sanatate, Educatie, Aparare. Taieri la Finante si Mediu
De asemenea fonduri vor fi tăiate printre altele de la Ministerul Finanţelor si cel al Mediului. Astfel, Sănătatea va primi 489 milioane lei, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate – 166 milioane lei, Apărarea – 400 milioane lei, Economia – 300 milioane lei, Educaţia – 150 milioane lei, Transporturile – 356 milioane lei, Afacerile Interne şi Autoritatea Electorală Permanentă – 192 milioane lei, Munca – 42 milioane lei, Cultura – 10 milioane lei.
Alte 600 milioane lei vor fi alocate pentru arieratele autorităţilor locale. „Ministerul Apărării are prevăzute fonduri pentru posibile cheltuieli în perioada următoare, acestea urmează să fie angajate şi, din acest motiv, le-am trecut în Fondul de rezervă şi, pe măsură ce sunt angajate, vor fi decontate. Am discutat cu ministrul Apărării în această dimineaţă şi, până la sfârşitul anului, intenţionăm ca această creştere de cheltuieli pentru Apărare, într-o perioadă sensibilă, importantă, dificilă pentru regiune, să fie de 0,2% din PIB”, a declarat premierul Victor Ponta. De la Ministerul Finanţelor vor fi tăiate 750 milioane lei de la capitolul privind acţiuni generale, iar de la Ministerul Mediului vor fi tăiate 25 milioane lei, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precizînd că acestea sunt „principalele” instituţii de la care vor fi diminuate fonduri şi că asupra bugetului Preşedinţiei „nu se intervine”.Veniturile estimate vor creşte cu 1,07 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi revizuite în creştere cu 1,34 miliarde lei, ţinta de deficit bugetar urmând însă să fie menţinută la 2,2% din PIB.
„Cheltuielile pentru Apărare sunt deocamdată incluse în deficitul de 2,2 însă până la sfârşitul anului probabil că se vor putea materializa şi într-o creştere a deficitului cu această sumă, dar la acest moment acordul nostru cu partenerii internaţionali este menţinerea în această ţintă. Tratatul de Stabilitate şi Creştere, care include şi ţinta de deficit la care România trebuie să ajungă în 2015, de 1% structural, 1,4 pe ESA şi 1,6-1,7 pe cash, prevede foarte clar că anumite cheltuieli determinate de circumstanţe excepţionale nu sunt luate în calculul deficitului structural. Rămâne ca în perioada următoare Consiliul miniştrilor de Finanţe din UE să decidă ce înseamnă «circumstanţe excepţionale», pentru toate statele, şi dacă situaţia din Ucraina şi cheltuielile de apărare determinate de această situaţie se încadrează în prevederile din Tratatul Fiscal, caz în care deficitul poate fi crescut”, a arătat Voinea.
În luna iunie, premierul Ponta anunţa că deficitul bugetar pentru acest an va fi majorat cu suma de 700 de milioane de lei, reprezentând cheltuieli pentru Ministerul Apărării, adăugând că această situaţie a fost negociată de către ministrul Bugetului, Liviu Voinea cu reprezentanţii Comisiei Europene. Ministrul Voinea a explicat că rectificarea bugetară este una pozitivă deoarece au fost încasate venituri suplimentare din alte surse faţă de estimări, precum 350 milioane lei din taxa claw-back şi 700 milioane lei din vânzarea de certificate verzi.
Citeste si:
Au fost taiate fonduri de la investitii
Prima rectificare bugetară va fi aprobată de Guvern într-o şedinţă specială programată pentru vineri, iar a doua rectificare va fi efectuată spre sfârşitul lunii septembrie.
L.L