Chitaristul şi cântăreţul american B. B. King, o legendă a muzicii blues, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunţat fiica artistului, informează CNN.
Artistul american a fost internat de urgenţă în prima parte a lunii aprilie, într-o clinică din Las Vegas, din cauza deshidratării, o complicaţie medicală generată de diabet.
Născut în Mississippi, muzicianul american, căruia i se mai spune „King of the Blues” („Regele blues-ului”), este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile şi mulţi artişti de seamă, precum Eric Clapton, spun că s-au inspirat de-a lungul anilor din muzica sa. B. B. King şi-a început cariera muzicală în 1947. În anii ’50, el susţinea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susţinut 342 de concerte. În ultimii ani, cântăreţul a continuat să suţină, în medie, aproximativ 100 de concerte pe an. Recompensat cu 14 premii Grammy, B.B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind „Every Day I Have The Blues” şi „The Thrill Is Gone”, interpretate de artist la chitara lui, Lucille.
A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar în 2006 fostul preşedinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom. În decembrie 2008, B. B. King a concertat împreună cu Foo Fighters şi John Mayer la primul concert susţinut în onoarea artiştilor nominalizaţi la premiile Grammy, care a avut loc în Los Angeles.
L.L