Ultima oră! Andreea Bălan a născut. Ce nume a ales pentru fetița ei
Ziua cea mare a venit pentru Andreea Bălan, vedeta a dat naștere celui de-al doilea copil, prin cezariană, la Spitalul Sanador. Intervenția a fost una de succes, deși artista a suferit un stop cardio-respirator în timpul operației. Situația a fost însă gestionată cu maxim profesionalism de echipa excepțională de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.
Deși a mai trecut o dată prin experiența unei nașteri, înainte de ajunge la spital, vedeta mărturisea că are mari emoții, însă se simțea pregătită pentru marea întâlnire.
„Sunt foarte pregătită, ştiu la ce să mă aştept, dar am emoţii, chiar dacă am mai trecut prin asta. Vreau să fiu sănătoasă, să fie totul în regulă, să văd că este bine. M-am îmbrăcat aşa pentru că este ultima burtică. M-am îmbrăcat mulat. Aia mică mi-a spus să-i aduc ciocolată şi bomboane. Şi eu i-am spus. Fetiţă? Iar ea a spus băiat. George va asista la naştere de afară, de pe un geam. Nu va fi în interior”, a spus Andreea Bălan pentru spynews.ro.
Artista și soțul ei, George Burcea, au ales și numele pe care îl va purta mezina familiei, au optat pentru două prenume. „O să o cheme Clara Maria. Este un nume scurt, frumos. Și o să o cheme Burcea-Bălan, în loc de Bălan-Burcea. O să fim o familie cu patru nume diferite”, a spus, entuziasmată, Andreea Bălan, care și-a păstrat numele de familie după căsătorie. Soțul ei a ales numele Maria, ca un tribut adus bunicii care l-a crescut și care l-a învățat foarte multe lucruri, fără a ști că și pe una dintre bunicile Andreei o cheamă tot Maria.
”Dacă îi înveți așa se vor trezi la 20 de ani că nu se vor descurca în viață”
Andreea Bălan își dorește să fie o mamă care să nu își răsfețe exagerat de mult copiii. Astfel, cântăreața a mărturisit în timpul declarațiilor că pe bebelușa care urmează să vină pe lume o va crește așa cum a procedat și în cazul Ellei, respectiv să nu depindă clipă de clipă de ea. Mai mult, jurata de la “Te cunosc de undeva!” a spus că nu le va oferi fetelor sale haine, încălțăminte sau genți de lux. Ea a explicat că dacă își vor dori toate acestea, fiicele sale trebuie să muncească pentru a și le putea achiziționa singure.
“Eu sper să nu existe certuri, discuții și gelozii între ele. Nu vor începe cu genți și pantofi, pentru că nu o să le arăt eu și nu o să le învăț eu cu genți și pantofi, pentru că nici eu nu sunt așa. Nu sunt o împătimită a shopping-ului sau înnebunită după tot felul de lucruri foarte scumpe. Mi se pare că este o prostie ca părinții să arate și să ofere brand-uri copiilor. Stai puțin să muncească și să-și cumpere singuri. Până la 20 de ani le oferi chestii normale, firești. Dacă vor să-și cumpere brand-uri, genți și așa mai departe, mașini scumpe… să-și cumpere ei. Dacă îi înveți așa se vor trezi la 20 de ani că nu se vor descurca în viață. Nu vor depinde de mine, pentru că nu vreau să muncesc toată viața ca să cresc copii”, a declarat Andreea Bălan pentru VIVA!. (Net NELIMITAT la 5 euro)