Ultima dorință a lui Nicu Covaci. Colegii de trupă au jurat să îi îndeplinească visul: „Exact așa cum ne-a învățat”

Publicat: 05/08/2024 | 12:41

În data de 2 august, vești teribile veneau pentru fanii trupei Phoenix. Liderul formației, Nicu Covaci, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani. Acesta și-a dat ultima suflare pe un pat de spital din Timișoara. Regretatul artist urmează să fie condus pe ultimul drum în această săptămână, iar colegii săi de trupă au dezvăluit care a fost ultima lui dorință. Aceștia au de gând să îi îndeplinească visul.

Nicu Covaci s-a stins din viață, în urma unor probleme de sănătate ce îl măcinau. Totul a început în primăvara acestui an, atunci când rezultatele unor analize au indicat prezența unei tumori. Astfel, în luna martie, liderul formației Phoenix a fost supus unei operații pe creier la Spitalul Judeţean din Timişoara. Deși lucrurile păreau că merg bine, în urmă cu doar câteva zile acesta a ajuns, din nou, pe mâinile medicilor, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el.

(CITEȘTE ȘI: DRAMA CARE I-A MARCAT VIAȚA LUI NICU COVACI. MAMA LIDERULUI TRUPEI PHEONIX A FOST UCISĂ!)

Ultima dorință a lui Nicu Covaci

Nicu Covaci urmează să fie condus pe ultimul drum, iar acum colegii de trupă au dezvăluit care a fost ultima dorință a artistului. Se pare că acesta și-a dorit ca legendara formația pe care a creat-o să meargă mai departe, cu sau fără el.

Ei bine, colegii de trupă ai lui Nicu Covaci au jurat să îi îndeplinească acestuia dorința, așa că deja au anunțat că pregătesc un nou disc, ce se va intitula „Nemuritorul”, și care o să îi fie dedicat regretatului artist.

„Ultimă dorinţă a fost ca formaţia pe care a lăsat-o să continue, iar asta vom face.  Se lucrează la un disc nou, se numeşte Nemuritor sau Nemuritorul şi îl vom dedica întregii existenţe a lui Nicu. Concertele pe mai departe vor arăta exact aşa cum ne-a învăţat să o facem”, a declarat Costin Adam.

Ultima dorință a lui Nicu Covaci

Controversă în ceea ce privește înmormântare lui Nicu Covaci

Trupul neînsuflețit al lui Nicu Covaci va fi depus astăzi la Filarmonica Banatul din Timişoara. În zilele de marți și miercuri, fanii sunt așteptați să îi aducă un ultim omagiu. Nicu Covaci va fi înmormântat în Cimitirul Eroilor din Timişoara, însă slujba va fi una privată.

Legat de înmormântarea regretatului artist au apărut deja unele controverse. Se pare că dorința lui Nicu Covaci a fost să fie incinerat, însă unele voci spun că va avea loc o slujbă clasică de înmormântare, fapt ce a stârnit rumoare.

De asemenea, fanii artistului s-au arătat revoltați de faptul că înmormântarea o să fie una privată, fără fani sau presă. Cei care l-au iubit pe Nicu Covaci și-au arătat nemulțumire legat de acest aspect și au primit un răspuns clar de la trupa Phoenix.

„Vă rugăm din tot sufletul, în aceste momente delicate să încetați cu comentariile contradictorii și fără sens, respectați hotărârea familiei!!!! Avem nevoie de susținere, nu de intrigi!!!”, a scris trupa Phoenix, în mediul online.

(VEZI ȘI: CUM A FOST UMILIT NICU COVACI: ”SUNTEM CEI MAI BUNI LA PARASTASE!” EXAMENUL PICAT CARE I-A REFUZAT PENSIA FONDATORULUI PHOENIX)

This browser does not support the video element.