Ultima condamnare l-a ”dărâmat” pe Băhăian. Milionarul a ajuns doar piele şi os în închisoare!
Băhăian, cel care în anii ’90 a iniţiat un joc piramidal în urma căruia zeci de mii de oameni au rămas fără bani, a fost arestat în urmă cu şapte ani, după ce a fost acuzat că a comandat uciderea mai multor persoane, printre care şi oameni ai străzii. Iniţial a fost condamnat la 26 de ani de detenţie, însă i s-au mai adăugat cinci după ce au fost contopite mai multe pedepse. Potrivit surselor noastre, Sergiu Băhăian a ajuns în prezent pele şi os, şi este aproape de nerecunoscut. Abia mai aduce cu cel care învârtea milioane în trecut. Iar după ultima condamnare de 10 ani de închisoare pronunţată de judecători săptămâna trecută într-un alt dosar, ”Călăul de boschetari” a cedat. Abia mai comunică cu ceilalţi deţinuţi, este apatic şi nu reuşeşte să-şi revină. Stă mai mult singur şi este abătut mai tot timpul.(VEZI CINE SUNT COLEGII DE DETENŢIE AI LUI BĂHĂIAN)
Procurorii DIICOT au stabilit că Sergiu Băhăian a constituit, alături de alţii, un grup infracţional cu scopul de a obţine în mod ilicit beneficii materiale importante prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing. Prejudiciul creat de gruparea “Călăului de boschetari” a fost de sute de mii de euro. Procurorii au demonstrat că acesta s-a folosit de oameni ai străzii pentru a contracta credite bancare, după care a ordonat uciderea lor. În schimbul serviciilor oferite de oamenii fără adăpost, Băhăian îi îmbrăca şi le oferea de mâncare şi de băut. Când au devenit incomozi, boschetarii au fost îmbătaţi de complicii acestuia, apoi ucişi cu mai multe lovituri de ciocan în cap. Cadavrele au fost abandonate în canalul Dunăre-Marea Neagra, sau îngropate în ciment. (AFLĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEL CARE L-A ÎNFUNDAT PE BĂHĂIAN)