Fără îndoială, este una dintre cele mai excentrice cântăreţe din lume, ţinutele sale fiind de fiecare dată ieşite din comun. La fel şi felul în care interpretează cântăreaţa diferitele melodii. Ultima apariţie a făcut, însă, furori printre fanii ei.
Este vorba de o apariţie în costum de baie, la malul mării. Lady Gaga stă pe o stâncă, iar posteriorul arată demenţial. Mulţi l-au comparat cu cel al lui Kim Kardashian…
Nici tatuajele, din cap până-n picioare, nu au trecut neobservate. Şi lăudate, fireşte.
Fanii au avut doar cuvinte de bine la adresa sa.
Cântăreaţa a avut, la un moment dat, probleme cu greutatea, iar atunci a avut mult de suferit. A reuşit, iată, să treacă peste aceste probleme, iar metabolismul ei este acum de nota 10.