Ulei și zahăr cu porția în marketurile din Constanța și Timișoara
Unele marketuri din Constanța afișează anunțuri la intrarea în magazine care informează clienții că anumite produse de bază sunt raționalizate.
Decizia de a majora prețurile i-a determinat pe operatorii comerciali să limiteze achiziționarea unor produse, mai exact, clienții au s-au lovit de două afișe la intrarea în magazin, unul în care scrie clar că ”Din dorința de a asigura produse de bază tuturor clienților noștri, limităm achiziția acestui produs la 6 litri pe fiecare bon fiscal”, în cazul uleiului.
Un al doilea afiș similar face referire la comercializarea zahărului, reprezentanții magazinului atenționând cumpărătorii că pot achiziționa doar 5 kilograme de zahăr pe un singur bon.
Alimente cu ”rația” și în Timișoara
Din cauza îndemnurilor făcute săptămâna trecută de China, în care populația era sfătuită să se aprovizioneze cu alimente pentru perioada de iarnă, în contextul apariției unor restricții mai dure din cauza pandemiei dar și o potențială criză alimentară, românii au intrat în panică.
Mai exact, un magazin din Deta, județul Timiș, și-a anunțat clienții că zahărul și uleiul vor fi vândute cu rația.
Anunțul a fost afișat pe geamul de la intrarea în magazin: ”Din dorința de a asigura produse de bază tuturor clienților noștri, limităm achiziția acestui produs la 6 l pe fiecare bon fiscal”
Cel de-al doilea afiș este asemănător cu primul, doar că face referire la zahăr, acesta fiind limitat la doar 5 kg pe un bon fiscal.
Sursa foto: Replicaonline.ro