Cabral iubeste adrenalina, asa ca a sarit cu parasuta, fix deasupra cartierului Berceni din Capitala. Chiar daca a avut mustrari de constiinta si de data aceasta, prezentatorul Acasa tv s-a lasat purtat de ....parasuta.
Chiar daca are ceva experienta, Cabral a simtit din nou cele mai tari senzatii traite vreodata. Cu sangele bubuindu-i in vene, cu adrenalina in piept si cu un zambet imens pe fata, Cabral s-a simtit extraordinar.
„Saptamana trecuta am bifat cel de-al treilea salt cu parasuta. Lasa poantele ca stim bine la ce parasuta ma refer…
A fost cel de-al treilea si cel mai reusit salt de pana acum. Aerodrom foarte bine aranjat, avion foarte bun, instructori numa’ unu’ si unu’, echipament nou… si-as mai continua cu laudele, caci oamenii merita aplauze, nu altceva!
Am sarit de la 4.500m, tandem cu Florin Ionita (peste 7.000 de salturi, e parasutist de mai mult de 35 de ani). Dealtfel impreuna cu el eram aproape de maximul de incarcare acceptata pentru parasuta, de-aia au si ales sa ma dea in grija lui, cand sari cu o girafa obeza legata de tine iti trebuie experienta sa te descurci…
Cat despre ce-am simtit eu… e un prag sanatos atunci cand avionul taie gazul si se deschide usa, stii ca mai sunt cateva secunde si-apoi o sa cazi in gol ca un sac de cartofi… atunci incepe logica sa te certe: Ce cauti, bai tembelule, aici?! N-ai treaba acasa?! Daca nu se deschid parasutele? Daca se rupe vreo chinga? Daca… Noroc cu ei, nu prea ai timp de multi daca, te pui pe marginea avionului si in urmatoarele secunde… zbori!”, a scris Cabral pe blogul sau personal.