Uite cum se ingramadesc intre case!
LOCATIE. Una dintre cele mai recente „opere” ale lui Dorner a fost „expusa” in orasul austriac Gleichenberg Artistul austriac Willi Dorner are probleme cu politia oriunde isi expune operele, care constau in inghesuirea in spatii cat mai stramte si in pozitii dintre cele mai ciudate a colaboratorilor fideli. Alina Creanga De cand a plecat in turneu prin Europa, artistul austriac Willi Dorner a vizitat mai multe sectii de politie decat un borfas de cariera. Motivul este unul foarte simplu. Operele de arta imaginate de barbat, care presupun inghesuirea mai multor persoane in locuri foarte stramte si in pozitii dintre cele mai ciudate, le dau batai de cap oamenilor legii, care se grabesc sa il ia la intrebari. „Politistii obisnuiesc sa apara exact in clipa in care ii rog pe artistii cu care colaborez sa se aseze in pozitiile indicate. De regula, agentii cred ca au de-a face cu hoti sau vandali, asa ca ne legitimeaza si, dupa ce realizeaza ca nu suntem periculosi, ne cer sa parasim zona cat mai repede ca sa nu cream, totusi, panica”, a povestit Dorner, care s-a plimbat impreuna cu creatiile sale prin Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia si Finlanda.