Vlad Craioveanu, cea mai cunoscută ‘’voce‘’ de la Rdio, a terminat Dreptul, dar n-a prea avut de-a face cu el, pentru că radioul a fost mai tare. Este craiovean, după cum, întâmplător, îi spune şi numele şi este considerat rebelul audiovizualului.
La cei 40 de ani, realizatorul de radio se poate mândri cu o familie frumoasă alături de soţia lui, Alina, şi fiica lor, Thea, în vârstă de 13 ani. CANCAN.RO, site-ul nr 1 din România, l-a fotografiat pe Vlad Craioveanu, alături de fiica lui, în timp se plimbau prin parc.
Bărbatul nu o scapă deloc din ochi pe adolescentă şi este foarte atent la tot ceea ce face şi mai ales cu cine umblă. ,,Eu am preferat să nu fiu un tată din ăla superautoritar, să mă impun cu vorbe grele şi uitături crâncene. În schimb, sunt foarte atent la ce face şi cu cine face fata mea. Nu sunt de acord cu stilul „nu ne băgăm între copii“. Cum să nu ne băgăm între copii?! Mă bag între copii şi mă bag şi între părinţi dacă e nevoie. Nimeni nu-şi bate joc de fata mea! Nimeni nu intră în vorbă cu ea fără să ştiu eu’’, declara realizatorul de radio.
Toată lumea crede că în viaţa personală este la fel de dur ca în radio, însă chiar el a spus că nu este adevărat, deoarece acasă nu este nevoie să aibă astfel de stări:„E o regulă de bază în familia noastră. Fiecare are dreptul la propria opinie, în funcţie de cât îl lezează pe celălalt, discutăm, dar tonul face muzica. Şi dacă vă închipuiţi că acasă sunt la fel de dur ca pe radio, vă înşelaţi. Acasă mi-e bine, nu am nevoie sa fiu acid cu nimeni“.