Dusan Uhrin jr., antrenorul principal al formației Dinamo București, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au pierdut-o în Moldova în minutul 90 cu FC Botoșani, scor 1-0 că echipei sale îi va fi foarte greu de a mai prinde play-off-ul în acest sezon.
„Este rău. Cred că am pierdut șansele pentru play-off, întotdeauna se întâmplă ceva, nu-mi dau seama ce ar putea să se întâmple. Trebuie să schimbăm ceva în echipa noastră, trebuie să avem jucători cu personalitate, cu caracter. Am luat foarte repede cartonașe galbene, au căzut cam des cei de la Botoșani. Am avut o fază la care puteam să primim penalty, la Perovic. De fiecare dată se întâmplă lucruri rele pentru noi. Când am venit am vrut să obțin maximum. Fiecare moment a fost dificil pentru mine, am muncit din greu. Am încercat să atacăm foarte rapid, am avut oportunități în prima repriză, la finalizare nu ne-am descurcat”, a declarat Dusan uhrin jr.
Tehnicianul ceh al „câinilor” a afirmat că elevii săi au forța de a obține 12 puncte din tot atâtea posibile în jocurile rămase de disputat în acets sezon regular.
„Trebuie să ținem capul sus și să muncim, e posibil să putem construi ceva aici. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Trebuie să luăm 12 puncte, ei au 5 peste noi. Trebuie să schimbăm multe lucruri și trebuie să muncim. L-am pierdut pe Nistor astăzi, era foarte important pentru noi. Facem greșeli mari și fără un jucător atât de important e greu”, a mai spus Uhrin, la finalul partidei.