Ucisi de bunica lor cu leacuri babesti
JALE. Satenii din Sandulita s-au adunat, ieri, sa-i vada pentru ultima oara pe micutii otraviti, accidental, de bunica Drama. Doi micuti din Calarasi au murit in chinuri groaznice, dupa ce bunica lor i-a descantat si i-a uns cu deparazitant pentru oi, ca sa-i trateze de raie Narcis Voica Andrei Dumitrescu Tragedie intr-un sat din judetul Calarasi: singurii copii ai unei familii au murit intoxicati cu Tomosan, dupa ce bunica lor i-a uns din cap pana-n picioare cu solutia otravitoare, pentru a-i vindeca de raie. Robert si Maria B., de sapte, respectiv zece anisori, locuiau cu bunicii materni, la o aruncatura de bat de casa parintilor lor. In urma cu o saptamana, bunica a observat ca micutii se imbolnavisera de scabie, pe care o luasera, probabil, de la oile din ograda, cu care se jucau in fiecare zi. Invatatoarea Mariei, care era eleva in clasa a IV-a, a trimis-o pe fetita la medic, iar doctorul din sat a recomandat bunicii sa mearga cu cei doi copii la specialistul dermatolog. Batrana a preferat, insa, leacurile babesti si, la finele saptamanii trecute, i-a descantat si uns pe nepotei cu Tomosan, o substanta foarte toxica folosita la deparazitarea oilor. Otrava a fost absorbita instantaneu de organism, iar Robert si Maria au fost transportati in stare critica la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitala. Eforturile medicilor au fost zadarnice, iar dupa doar cateva ore, Robert si sora sa au murit. Ieri, trupurile celor doi frati au fost duse in satul natal, astazi urmand ca cei doi sa fie inmormantati. Innebunita de durere, bunica micutilor este in continuare in stare de soc si se afla internata la Spitalul Floreasca.