Cosmin Dan, tânărul din Buzău care și-a ucis iubita, Valentina Nica (21 de ani) a fost condamnat! Magistrații Tribunalului din Buzău l-au obligat pe ucigaș și la plata unei sume de bani pentru părinții fetei, drept daune.
24 de ani este condamnarea pe care a primit-o Cosmin Dan, cel care anul trecut și-a ucis iubita, în apartamentul acesteia, dându-i foc. El va trebui să plătească și daune către părinții tinerei, în valoare de 160.000 de euro.
Conform sentinței, 23 de ani din pedeapsă sunt pentru acuzația de omor calificat și încă un an de închisoare reprezintă o treime din pedeapsa pentru infracțiunea de distrugere.
Totodată, judecătorul a decis ca profilul genetic al lui Cosmin Dan să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice. Aceasta este baza națională informatizată cu date despre persoanele condamnate definitiv și suspecții de infracțiuni grave.
Sentința pronunțată de Tribunalul Buzău nu este definitive, anunță observator.tv.
Valentina Nica a fost ucisă pe 23 februarie anul trecut, în Buzău. Cosmin Dan, care era student în București, a intrat în apartamentul fostei iubite și, în urma unui scandal, a lovit-o. Individul a stropit-o cu benzină pe tânăra de 21 de ani și i-a dat foc. Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit carbonizat de echipele de intervenție.